Rețelele urii. Separarea apelor


Anca Mireanu
Rețelele urii. Separarea apelor

La începutul anului 2013, analizăm alături de unul dintre cei mai buni sociologi pe care îi cunosc (anonim publicului larg doar pentru că este mult prea dedicat propriei sale meserii) un studiu asupra migrării partidelor și liderilor politici pe harta ideologică, în funcție de temele abordate. La vremea în care Crin Antonescu își radicaliza discursul față de USL, iar Ponta juca cartea guvernantului responsabil și împăciuitor, se petrecea în subliminal un fenomen de amestecare: liberalii erau percepuți într-o zonă radicală, în timp ce Ponta și generația tânără ce era la vremea respectivă în leadreshipul PSD păreau că ”muscă” din electoratul liberal. Atunci a avut loc prima amestecare a apelor politice, în care clivaje ce au separat opțiunile în mod evident timp de zeci de ani, păreau că dispar.

În anii ce au trecut, PSD a jucat pe rând cartea partidului reformat, preluat de către tineri, cu strădanii evidente de europenizare, pentru a se dovedi învins în orice încercare de disimulare atunci când la conducere a venit Liviu Dragnea. Dar, de atunci și până acum, cel mai bine socialistii au învățat lecția manipulării.

Și poate de aceea, cea mai importantă separare, în fapt o revenire la ruptura ideologică naturală între social democrati și dreapta a avut loc în aceste zile, cel mai important rol jucându-l canale relevante din mass-media și formatori de opinie. Acestia au aplicat câteva formule de manipulare extrem de bine puse la punct care au funcționat perfect pe electoratul pesedist:

1. Reteaua blogger/jurnalist independent – site cu reputație pe lupta antisistem – televiziune apropiată PSD

Un subiect aparent colateral evenimentelor politice – fenomenul Antifa, cu relaționări și impact mai mult extern este introdus în discursul public de un prim jurnalist, suficent de vizibil și de agresiv în promovarea temei și limbaj, pentru ca mai apoi să fie preluat de către un canal online cu vizibilitate în zona de anti sistem. Deși acesta nu se rostogolește în alte zone de online și nici de către alte site-uri cu legitimitate, este suficient să existe justificarea publică în preluarea subiectului de către una dintre cele mai partizane televiziuni.

Cu toate acestea, deși rețeaua de comunicare funcționează (aparând postări colaterale și pe boggurile unor jurnaliști de casa), subiectul este mult prea specializat și abordarea prea radicală pentru a dobândi expunere în alte zone. În condițiile date, acesta se rostogolește doar în spațiul deja câștigat, fără a dobândi o expunere suplimentară și bifând doar o comandă în comunicarea celor aprpiați de Liviu Dragnea &Co. „

2. Analist – discurs lider PSD – validare Sputnik

Cooptarea unui analist din zona de dreapta este poate cea mai valoroasă captură făcută de către propaganda PSD. În acest fel, este aruncată în arenă o voce care vorbea în mod tradițional pe zona de dreapta, diasporă, drepturile omului și care acum preia temele PSD, având o pledoarie debusolantă: Alina Mungiu Pippidi. Aceasta este preluată ulteritor în discursul lui Liviu Dragnea și lansată ca teză politică în spațiul public. Iar, halucinant pentru politiologul ce se revendica până în acest moment de la un discurs pro democratic, validarea finală vine din partea Sputnik.

3. Postările individuale pe rețelele de socializare, argument pentru construirea teoriilor de către site-urile aflialte

În online au apărut cu precădere în ultimii doi ani, formatorii de opinie aparent independenți. Fără a fi jurnaliști, bloggeri, oameni politici, experți sau analiști există o serie de personaje care, indiferent de profesia pe care o au, gravitează în jurul unei structuri ideologice. Ei au rolul de a fi definiți public drept ”vocea străzii”. Aceștia au fie rolul de răspândaci, de propagatori ai știrilor de interes, fie de comentatori pe conturile adversarilor ideologic, dar împlinesc și rolul de legitimare a unor teorii mai largi. Pe astfel de conturi găsim ”traducerile” teoriilor și tot ei sunt cei care sunt invocați, în principal de către oamenii politici, prin ”așa cum spunea și….”.

Cu toate că aceste rețete par a funcționa perfect pe zona electoratului captiv pesedist, ele nu au reușit să ducă subiectele dincolo de nucleul de simpatizanți. Practic, informațiile, oricât de abil au fost construite și transmise au rămas în cercul limitat al celor ce deja cred în politicile și formele de manifestare ale PSD. Din punct de vedere comunicațional, în online, PSD înregistrează un eșec major, fiind incapabil să credibilizeze niciuna dintre temele lansate: lovitura de stat, agresiunea asupra Jandarmeriei sau existența vreunui fenomen Antifa cu adevărat relevant pentru cursul evenimentelor.

 

Arată comentariile (0)

Comentarii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole asemănătoare

Analize

Iohannis suspendat pentru înaltă trădare? Miza din spatele documentului

Un subiect trecut cu vederea aproape în întregime de presa din România a început să se rostogolească astăzi în mediul online: liderul PSD, Liviu Dragnea a declarat duminică la...

Adăugat pe de Robert Manea
Noutăți

Dilema interviului cu Ion Iliescu din Le Figaro. Fostul președinte: Un act de război mediatic

Publicația Le Figaro a intrat într-un scandal mediatic de proporții cu fostul președinte al României, Ion Iliescu, pe baza unui interviu acordat de acesta. Ziarul francez a...

Adăugat pe de Alexandra Minea