Despre Dan Chitic, avocatul promovat intens de propagandiști


Alexandra Minea
Despre Dan Chitic, avocatul promovat intens...

Dacă ați căuta numele lui Dan Chitic pe Sputnik, de exemplu, ați afla despre acesta că este  ”cunoscutul avocat care s-a luptat cu disperare pentru resursele naționale”, ”o speranță”, ”un adevărat luptător pentru România” și așa mai departe.

Chitic s-a remarcat – ba chiar a fost propulsat – prin publicațiile propagandistice, precum cea numită mai sus. La notorietatea recentă a celebrului avocat a contribuit și fostul colonel SRI Daniel Dragomir – cei doi unindu-se pentru a face un partid ”patriotic”, care va urmări ”afirmarea voinței suverane a intereselor românilor în UE”. Așa cum notează și G4Media, Dragomir se bucură de o notorietate și mai mare pe Sputnik. Acesta este numit ”intelectual independent”, ”vedeta dezbaterii”, ”omul care a avut curaj să devoaleze combinaţiile statului paralel” și este lăudat pentru viziunea sa Roexit, în cele aproximativ 160 de articole în care este indexat numele său.

Despre Daniel Dragomir și agenda sa pentru îndepărtarea României din Uniunea Europeană – dacă nu chiar ruperea completă de aceasta – puteți citi mai multe AICI.

Asta nu înseamnă că avocatul există doar în sfera fostului colonel SRI sau în paginile Sputnik – România liberă a scris, la rândul său, despre aprecierile făcute de Chitic. În febra referendumului pentru interzicerea căsătoriilor între persoane de același sex (care s-a dovedit a fi și un eșec imens), partenerul politic al lui Dragomir a fost unul dintre apărătorii cauzei. La fel de vocal a fost avocatul și în perioada premergătoare semnării Acordului ONU pentru o migrație sigură. Postările de pe Facebook lui Chitic au umplut site-urile propagandistice.

De notat este că România liberă și-a schimbat drastic politica editorială odată cu venirea la conducere a lui Iulian Capsali, colaborator al ActiveNews, susținător al ”familiei tradiționale”, al luptei împotriva statului paralel și al scoaterii avorturilor înafara legii. Un exemplu perfect de delir este, de exemplu, acest material

Cine era Dan Chitic înainte să fie eroul propagandiștilor?

În 2010, pe vreme când funcția de șef al statului era deținută pentru a doua oară de Traian Băsescu, Chitic s-a remarcat strigându-i actualului lider al PMP: “Să-ţi fie rusine!”. Se întâmpla în Neptun, într-o seară. Răspunsul, spune avocatul, ar fi fost aproape violent, președintele adresându-i injurii și lovindu-l peste față. Varianta Cotroceniului respinge orice ”contact fizic” între cei doi, dar e mai puțin relevant în acest moment dacă palma a fost sau nu dată. E de notat că, pentru o perioadă scurtă, Chitic s-a aflat în centrul atenției – aplaudat pe de o parte de opozanții lui Băsescu și blamat, pe de alta, de susținătorii acestuia.

Un simplu search pe România liberă nu ne arată numai un număr relativ mare de articole scrise recent despre Chitic, dar și că între 2010 – când s-a produs incidentul – și 2017, Chitic a încetat să mai fie un interes. Ultima știre despre acesta se intitulează ”Avocatul Dan Chitic a depus plângere penală împotriva preşedintelui Băsescu”urmată apoi de un interviu din 2017, dat de Chitic în calitate de avocat al fostului ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu. Nici alte publicații nu scriu ceva notabil despre activitatea lui Chitic timp de șapte ani.

Revenirea în 2017 pare una miraculoasă, nu numai din perspectiva că a mai fost băgat în seamă de vreo publicație după lipsa de șapte ani, dar a ajuns chiar să fie un erou. Noroc cu Sputnik, că scoate eroi ai nației pe bandă rulantă. Cine ar mai fi apărat ”valorile tradiționale”, granițele de ”jihadiști” și restul fabulațiilor spuse de Chitic?

În videoclipul de mai jos, îl puteți asculta pe ”celebrul avocat” cum suntem manipulați prin Facebook, în timpul unei emisiuni de pe Antena 3. 

Arată comentariile (0)

Comentarii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole asemănătoare

Analize

Dăncilă lăudată în Sputnik pentru „dialogul foarte curajos” cu Erdoğan

Una dintre paginile oficiale ale propagandei Federației Ruse, Sputnik.md, nu pierde ocazia să o laude pe premierul Dăncilă pentru „discursul foarte curajos”  al...

Adăugat pe de Robert Manea
Analize

DNA, încă fără șef. Opoziția, primele reacții din mediul online

Dacă revocarea fostei șefe a Direcției Naționale Anticorupție n-a creat destule valuri, atunci amânarea numirii unei noi persoane pentru funcția amintită sigur o face. Reacțiile...

Adăugat pe de Alexandra Minea