De ce nu au dreptate cei care cer închiderea postului Digi24


Robert Manea
De ce nu au dreptate cei care cer închiderea...

Săptămâna trecută s-a iscat un adevărat scandal în media românească, după o postare pe Facebook a filosofului Mihai Șora. Acesta scria că „o televiziune care îl invită pe Altă Întrebare în fața românilor merită să dispară”, făcând aluzie la faptul că televiziunea Digi24 a decis să-l invite în platou pe fostul ministru al Justiției, Florin Iordache.

Traian Băsescu vs Antena 3

Ideea închiderii unor posturi TV, doar pentru că anumite personaje sunt invitate în platourile de televiziune în mod constant, sau pentru că ele simpatizează cu anumite partide politice este mai veche în țara noastră. Fostul președinte Traian Băsescu a avut o dispută deschisă cu postul de televiziune Antena 3, vehiculându-se la un moment dat și ideea unui demers care viza închiderea sau boicotarea postului. Cu toate că unele posturi TV sunt vădit partizane politic, închiderea acestora nu reprezintă o soluție democratică, în spiritul libertății de exprimare.

Fiecare cetățean are dreptul să urmărească ce canal TV dorește, în funcție de preferințele persoanale. Sigur, posturile TV în cauză sunt răspunzătoare de veridicitatea informațiilor prezentate. Televiziunea ar trebui să aibă și un rol educativ în ultimă instanță. Dar într-o democrație nu poți îngrădi libertatea de exprimare și de informare pe baze de simpatii politice. Există instituții special abilitate care verifică modul în care televiziunile prezintă informațiile, felul în care se exprimă cei din spatele ecranului etc. Toate acestea trebuie să se facă în spiritul respectării deminității și libertății umane. În România, rolul acesta revine CNA.

Digi24 vs Fox News & CNN

Astfel, ideea închiderii unor posturi TV pe criteriile prezentate anterior este una periculoasă pentru democrație. Pentru a sprijini aceasta afirmație putem veni cu exemple din cea mai veche democrație a lumii, Statele Unite. În America nimeni nu se gândește să închidă posturi precum Fox News, doar pentru că simpatizează cu Donald Trump, precum nimeni nu cere în mod serios închiderea postului CNN, doar pentru că îl critică în mod constant pe Trump. Sigur, îl vedem adesea pe Trump criticând postul CNN, acuzându-l că propagă știri false (fake news) și amenințând de multe ori public jurnaliștii de acolo. Dar acest lucru face parte dintr-o retorică politică cu încărcătură populistă, nimic mai mult.

Așadar, de ce ar trebui ca televiziunea Digi24 să fie închisă doar pentru că îl invită în platou pe un politician precum Florin Iordache? Fiecare cetățean are dreptul la o informare corectă, iar fiecare politician, indiferent de partid trebuie să poată să își facă auzită opinia. Publicului îi revine mai apoi rolul critic. Dacă cenzurăm anumite personaje politice doar pentru că ne displac și le promovăm pe altele, pe criterii de partizanat, atunci nu putem vorbi despre o televiziune imparțială. Ne întoarcem la începutul anilor ’90, la unica televiziune de stat controlată politic. Ori din acest punct de vedere, televiziunea în cauză nu a făcut decât să îi ofere actorului politic o platformă de exprimare. Rolul critic rămâne în mâinile telespectatorilor.

Arată comentariile (0)

Comentarii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole asemănătoare

Noutăți

România, văzută prin ochii unui jurnalist elvețian: În cel mai rău caz se distruge imaginea țării

Un jurnalist elvețian, corespondent pentru Europa de Est a postului radio SRF 4 News, a prezentat în timpul unei emisiuni situația României, în contextul în care țara noastră se...

Adăugat pe de Alexandra Minea
Noutăți

Olguța Vasilescu despre Klaus Iohannis: „Ca neamţ, să vorbeşti de gazare, trebuie să ai mult curaj”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, la Sibiu, unde a participat la o şedinţă a PNL, că este „inadmisibil şi incalificabil” că „Guvernul PSD a bătut şi...

Adăugat pe de Denisa Andreea Radu