Vor fi sau nu amendați jurnaliștii RISE Project? UE a luat o decizie – pe care n-a publicat-o încă


Alexandra Minea
Vor fi sau nu amendați jurnaliștii RISE...

La scurt timp de la publicarea primei părți a investigației #TeleormanLeaks, Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) le-a cerut jurnaliștilor RISE Project să-și dezvăluie sursele, ca mai apoi să-i amenințe cu o amendă de 20 de milioane de euro.

În acest context, Giovanni Buttarelli, supraveghetor al Autoritatii Europene pentru Protectia Datelor, a susținut că o decizie în privința sancțiunii promise de ANSPDCP în toamna anului trecut a fost luată, însă aceasta nu este încă publică pe site-ul instituției, conform EU Observer.

Cu privire la solicitarea adresată de Autoritatea din România, Buttarelli a afirmat că nicio instituție publică nu are dreptul de a obliga o publicație să încalce confidențialitatea sursă-jurnalist. Excepție fac organele judicare.

„Nici măcar un procuror nu poate să emită un ordin (pentru dezvăluirea surselor – n.red.), astfel încât sursa este protejată în baza deciziei editorului și a jurnalistului”, a declarat oficialul european.

Autorităților li se oferă puterea de a cere orice informație doresc, prin articolul 58 din General Data Protection Regulation, însă sursele jurnalistice sunt un subiect mai delicat.

Amintim faptul că amenințările ANSPDCP la adresa publicației RISE Project a generat critici vehemente din partea unor organizații care apără drepturile și libertățile presei, precum Reporters without Borders si Privacy International.

Arată comentariile (0)

Comentarii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole asemănătoare

Noutăți

Interviu NYTimes cu spionul KGB din spatele celui mai mare fake news din istorie

Cel mai mare fake news din istorie este relativ recent: într-adevăr, el a prins contur în timpul Războiului Rece, însă șansele sunt ca oameni încă să creadă în povestea pe care...

Adăugat pe de Alexandra Minea
Opinii

Rețelele urii. Separarea apelor

La începutul anului 2013, analizăm alături de unul dintre cei mai buni sociologi pe care îi cunosc (anonim publicului larg doar pentru că este mult prea dedicat propriei sale...

Adăugat pe de Anca Mireanu