Meniu

Articole asemănătoare

Înapoi la Ultimele Articole

INTERVIU Ion Cristoiu: Hellvig a preluat un Serviciu în care fiecare, până și portarii se considerau conducătorii României / Legea amnistiei duce la preluarea PSD-ului de către Năstase, sută-n sută


Anca Mireanu
INTERVIU Ion Cristoiu: Hellvig a preluat un...

Discuțiile mele cu maestrul Ion Cristoiu au fost mereu în căutarea unor conexiuni între breaking news-ul momentului și istorii trecute, uneori mai puțin știute. Am convenit că prea puțin este întâmplare și mult din ceea ce se întâmplă este eveniment construit. Departe de tumultul unei redacții, in gradina Bibliotecii Academiei, perturbați doar de stropitorile haotic aranjate, am deschis un prim dialog cu jurnalistul care a căutat întotdeauna semnificațiile pe care multi le doresc a fi trecute sub tăcere.

Ce îi trecut îi leagă pe Eduard Hellvig și Liviu Dragnea ? Este directorul SRI o obsesie in planurile președintelui PSD? Dă sau nu PSD legea amnistiei și grațierii și mai ales, cine va profita de pe urma acestei mari bătălii politice? Cine este candidatul PSD pentru presedintie, dar și omul care îi va sufla partidul lui Dragnea?

Un dialog cu Ion Cristoiu despre realitățile de azi, dar mai ales despre întâmplările de mâine.

Anca Mireanu: Vă propun să ne uităm puțin în spate, în timp, pe legăturile dintre principalii actori ai evenimentelor de acum. Oamenii ăștia nu vin de nicăieri. Oamenii ăștia au avut istorii în spate. S-au legat între ei. Ceea ce mi s-a părut interesant a fost faptul că, istoria ne poate da răspunsuri în cele mai complicate situații dacă știm să ne uităm în spate. Privind în istoria recentă, am văzut așa: Eduard Hellvig a fost Ministrul Dezvoltării. Corect? Și a fost Ministrul Dezvoltării câteva luni și ce a rămas în mandatul său este legat de reorganizarea ministerului, de niște concursuri pe care le-a făcut, schimbări din funcții a funcționarilor. Și după, întâmplare sau nu, vine Liviu Dragnea care preia același Minister al Dezvoltării. Adică pare că destinele celor doi sunt într-o conexiune. Este o urmărire a lui Eduard Hellvig de către Liviu Drganea, chiar dacă poate nu este voluntară. Putem spune că există o conexiune între cel care la un moment dat a curățat un minister care era îmbibat de pesedism și de niște mecanisme dubioase. Acum, practic, același Liviu Dragnea se vede scos dintr-un joc care îi era familiar cu SRI-ul. El aștepta practic o validare din partea SRI-ului că este în continuare de-al casei. Și ,brusc, n-a mai fost de-al casei.

Ion Cristoiu: Așa și așa. In relația dintre ei doi și în interpretarea a ceea ce fac ei se ține cont de o realitate tipic românească și anume uluitoarea rapiditatea cu care se fac și se desfac alianțele în funcție de împrejurări. Dacă introduci în această analiză temeiul consecvenței minime, consecvență de poziție, de politică, de moralitate, nu înțelegi nimic. Dar dacă folosesti ca instrument de lucru faptul că niciun politician român nu are ideologie, nu crede în nimic, adică în afară de supraviețuirea, de parvenirea lui în funcții, vom înțelege. Eduard Hellvig a fost un politician-stâlp al USL-ului, al acelei alianțe între PSD și PNL împotriva lui Traian Băsescu, împotriva regimului Traian Băsescu, nu împotriva PDL. La un moment dat s-a despărțit de Crin Antonescu cu care era în relații foarte bune și a devenit consilierul de campanie al lui Iohannis și acum, din toate punctele de vedere, el nu poate să nu țină cont, indiferent de părerile lui, prietenii , amiciții, iubiri, uri, de faptul că depinde de Klaus Iohannis. Paranteză: Depinde de Klaus Iohannis nu numai ca supraviețuire, dar depinde și apropo de decizia de scoatere a lui Dumbravă. Depinde de președinte și în bătălia lui cu sistemul din interior. El duce o bătălie cu generalii, cu ofițerii care au mai rămas și care sunt mulți credincioși lui Coldea, credincioși chiar lui Maior în interiorul SRI. Liviu Dragnea, la fel. Nu mai știm ce este pedelist, penelist, pesedist. Și el duce o bătălie nu în funcție de credințe, ci de supraviețuire. Și atunci relația dintre cei doi, foarte important acum, depinde de interesele fiecăruia. Nu cred că este o întâmplare că amândoi au fost la Ministerul Dezvoltării, deoarece este un minister mai important decât cel de Externe, pentru că este ministerul cu bani al oricărui guvern, e ministeru de care depenid primarii, de care depind comunitățile locale și puterea, nu întâmplător a fost și Elena Udrea acolo, puterea acestui minister arată puterea pe care au avut-o și Hellvig și Liviu Dragnea. La ora actuală, înt-adevăr, ceea ce se vede, cum discutam mai înainte, nu e ceea ce este. Noi vedem din partea lui Hellvig o uluitoare, o incredibilă campanie meditică. Spun incredibilă deoarece amândoi știm că de când a fost numit director, SRI-ul au fost mai mute decât fosta Securitate. Indiferent de ce se întâmpla în spațiul public, indifferent de acuzație, SRI-ul nu intervenea. Iată acum două ieșiri publice spectaculoase ale directorului SRI, declarația de presă, scrisoarea adresată liderilor de partide politice care ar lăsa impresia din ceea ce se vede a unui director civil, reformator, îngrijorat de imaginea Serviciului, îngrijorat de faptul că scandalul protocoalelor a afectat, repet, imaginea democratică a Serviciului.

Anca Mireanu: Dublate, vă întrerup, și de o decizie spectaculoasă, adică la un an și un pic de la demiterea, de la trecerea în rezervă a lui Coldea, iată că avem un alt pion chiar mai important în ecuația internă și nu numai, și în relaționările externe, generalul Dumbravă. Acesta este tras pe linie moartă, sincron cu această campanie mediatică de care vorbiți și de explicare a ceea ce se întâmplă în relaționările Serviciului.

Ion Cristoiu: Da, e interesantă observația dumneavoastră. Nu putem înțelege ce se întâmplă acum in SRI dacă nu ne referim la specificul serviciilor secrete din toată lumea și cu atât mai mult din România. Domnul Hellvig a preluat un Serviciu în care fiecare, până și portarii se considerau conducătorii României. Ceea ce este foarte important. Deci timp de 10 ani un ofițeraș de acolo, un sergent major, vedea că este tratat cu mai mult respect, cu mai multă slugărnicie decât era tratat șeful statului. Deci din acest punct de vedere, abuzurile, deraierile de la Constituție, din perioada Maior-Coldea nu erau numai ale directorului. Adică le plăcea și lor. Făceau cărare, veneau pe acolo vedete, personalități și ofițerul se simțea și el mândru. Era cotat, căutat. Fiți fără grijă că unii nu ajungeau la Coldea sau la Maior dar ajungeau la neveste, nepoate, la „nu știi pe cineva de la SRI?”, „da, știu pe unul care lucrează acolo, e șofer…”. Șoferul era mai important decât un ministru. Și s-a dezvoltat această conștiință că de fapt ei conduc țara, că politicienii sunt niște corupți, trădători, în termeni folosiți de ei, și că de fapt ei au o misiune istorică. Trebuie să ținem cont: a interpreta numai din punct de vedere al banilor, că ei făceau și aranjamente, poate că fac, dar în conștiința lor, mai ales la Coldea a fost asta, mesianică, că ei sunt cei care au puterea. În momentul în care a venit directorul civil Eduard Hellvig, încercarea, pentru că a fost o încercare, eu o știu și din alte surse decât cele publice, de a mai îmblânzi această imagine, de a face cum spun americanii despre CIA, mai „friendly” acest serviciu, care avea imaginea înfricosetăare de puternic, de noua Securitate, sunt sigur că s-a lovit de sistem, de generali. Operațiunea „scoaterea lui Coldea” a fost grea și nu a rămas fără urmări pentru că oamenii de acolo, nu numai ai lui Coldea, profesioniștii, întotdeauna directorul civil peste tot în lume e privit, mă rog, cu excepția faptului că dacă el cum nu a fost ofițer, ceea ce nu ai cum să-l pui, pentru că nu poți să pui director civil unul care a fost ofițer, ceilalți îl consider un ageamiu, nu-i așa?!, un politruc, și cu atât mai gravă e situația când el mai vrea să facă și ceva. Adică dacă el vine și spune „bine, eu stau liniștit, beau whisky, am mașina…”, dar când mai are și idei și mai ales idei în legătură cu funcționarea directă, nu cu imaginea, idei care, repet ca o axiomă, toate serviciile secrete din lume sunt antidemocratice. Asta este natural lor, n-ar fi servicii secrete. Nu am citit memoriile niciun agent CIA care să spună „eu nu l-am împușcat pe ăla pentru că trebuie să respect drepturile omul”. Nu are cum, e misiunea lor. Sigur că trebuie să creezi sisteme de control, să nu-l lași să bată câmpii…

Anca Mireanu: Acesta e sistemul parlamentar de control…

Ion Cristoiu: Da. De presă. Da, trebuie să pleci de la premisa că ăla e un dulău pe care trebuie să-l ții în lesă. Nu îl ții în lesă să crezi că dulăul ăla devine cățeluș, este o prostie. Și atunci probabil că de aici a venit și acea inexplicabilă păstrare a lui Dumbravă. Făcea parte din echipă, dar foarte important ce spun, nu e vorba de oamenii lui Codea. E vorba de o atmosferă cu care s-a confruntat Eduard Hellvig potrivit căreia el e un civil, el nu știe cu ce se mănâncă meseria și neștiind cu ce se mănâncă vrea să distrugă, vezi discursul lui Coldea cu Iuda, vrea să distrugă sistemul introducând transparența, adică exact ceea ce cei din sistem consideră că sunt caracteristicile lor, secretomania, scopul scuză mijloacele, ce sunt acelea drepturi civile, ce e aia lege. Avem de rezolvat, când e vorba de trădători, semnăm protocoale..Și atunci de-aia a fact acea manevră care a surprins pe toată lume, când l-a mutat secretar pe nu știu unde. Și acum într-adevăr a scăpat de el, dar fără Iohannis nu scăpa, deci și în sensul ăsta e dependent.
Anca Mireanu: Pentru că semnătura finală îi aparține președintelui. Putea să nu semneze, ieșea altă poveste.

Ion Cristoiu: Da. Putea să nu semneze, iesea altă…dar faptul că a semnat mă duce pe mine cu gândul, îmi pune o întrebare, chiar dacă eu am o părere foarte proastă despre Klaus Iohannis. Ceva e în neregulă că totuși Klaus Iohannis a acceptat și în cazul lui Coldea, în cazul lui Coldea a acceptat sacrificarea omului care l-a făcut președinte, și în cazul lui Dumbravă.

Anca Mireanu: Ce ar putea să fie?

Ion Cristoiu: Da, e interesant, vedeți sunt două posibilități: sau Klaus Iohannis e un democrat, ceea ce nu cred, nu cred pentru că ar fi el o natură dictatorială, dar în situația lui singurul instrument de supraviețuire e sistemul. În bătălia asta polităcă dusă cu majoritatea arlamentară lui i-a rămas numai sistemul, nu poate să sacrifice sistemul de dragul democrației.

Anca Mireanu: Să fac o paranteză, m-am uitat pe sondaje și este cel mai bine cotat politician, dincolo de sistem, există totuși o susținere spectaculoasă care s-a păstrat trei ani de zile din zestrea inițială.

Ion Cristoiu: Da, pentru că n-are concurență. E o iluzie. Eu dacă aș fi consilierul lui, aș zice că e o iluzie, că dacă țâșnește un concurent… Hai să-i luăm: în partea stângă – cine să concureze? Dragnea?

Anca Mireanu: Dacă se dă amnistia sau grațierea, țâșnește Dragnea.

Ion Cristoiu: Nu, îmi permit să vă contrazic. Țâșnește Năstase. Noi nu ne dăm seama. Năstase are interdicție.

Anca Mireanu: Dar Năstase, până acum, era vehiculat ca fiind sfătuitorul de taină al lui Ponta, în egală măsură cum alții l-au vehiculat ca fiind sfătuitorul unor grupări din PSD. Acum, în perspectiva a ceea ce spuneți, l-am putea privi pe Năstase drept ”Năstase unificatorul” lui Ponta cu PSD-ul?

Ion Cristoiu: Legea amnistiei duce la preluarea PSD-ului de către Năstase, sută-n sută. Ca imagine publică, în timp ce Dragnea a ”reușit”, era la performanța de a fi Omul Negru al României – e exagerat, că Omul Negru ar trebui să fie chiar om negru -, Adrian Năstase a fost împins, însă Adrian Năstase are interdicții. Mai are doi, trei ani de interdicții pentru a ocupa o funcție publică. Amnistia înseamnă că Adrian Năstase scapă de toate acestea. În plus, o altă consecință fatală pentru Dragnea este faptul că amnistia eliberează de povarea dosarelor mulți alți concurenți de-ai lui. El deocamdată are povara condamnării, dar să ne gândim că Voiculescu are povara dosarului, Năstase are povara interdicțiilor, Hrebenciuc. Mi-ați dat o idee: dacă el face asta cu amnistia, de fapt dă drumul din cuști greilor care chiar îl spulberă. Gândiți-vă că scapă Hrebenciuc, Oprescu – adică toți ăia marii, greii din partea stângă – nu dreaptă. În partea dreaptă e liniște, nu se întâmplă nimic.
Scena, pe partea stângă a lui Dragnea, se schimbă radical. Deja devine egal Dragnea cu Năstase, cu Hrebenciuc, cu Oprescu, cu Gabi Oprea – cu oameni care și-au păstrat nuclee de putere, și-au păstrat relații, și acum vor porni tot de la zero.
Gândiți-vă la Năstase, câte ar fi putut să facă dacă nu avea interdicție. Gândiți-vă la cât lucrează Hrebenciuc împotriva lui Dragnea, dar pe ascuns, pe când acum vor lucra pe față. Gândiți-vă la Oprescu, care și el vrea. Vă dau o veste proastă: care au fost condamnați, care sunt în anchetare nu au renunțat o clipă la ideea de a reveni în politică.
Nu m-am gândit la asta, în discuția asta mi-a venit. Sigur, îl salvează pe el – din punct de vedere a vieții lui -, dar din punct de vedere al politicii, se relansează pe partea stângă. Principalul oponent de acolo este Adrian Năstase.

Anca Mireanu: De fapt, el joacă rolul de iepure în această cursă pentru amnistie, dând drumul de fapt și unor ogari colaterali, ca Vâlcov.

Ion Cristoiu: El joacă rolul fără să știe. E obligat să fie iepure, pentru că, la rândul lui, are o problemă cu procesul. Face această amnistie ca să scape el. Dar are două posibilități: sau nu o dă și nu scapă, sau o dă, scapă, dar în același timp intră în malaxorul bătăliei cu ceilalți, care au scăpat din cuști.

Anca Mireanu: El este de fapt într-o dublă bătălie: este angrenat într-o bătălie cu sistemul și se va angrea într-o bătălie viitoare, dacă campania lui pentru amnistie și grațiere va avea succes.

Ion Cristoiu: O dă, pentru că e chestiune de viață și de moarte. Dacă nu o dă, pe 1 septembrie motivarea poate fi gata și, sub pretextul că de fapt el are recurs, nu se mai reface procesul. Recursul nu face altceva decât că judecătorii se uită – într-o lună poate fi deja istorie.

Anca Mireanu: Ceea ce îmi spuneți dumneavoastră este că Dragnea este într-o poziție șah, indiferent unde ar muta, el e mort, dar încă nu o știe? Din punct de vedere politic.

Ion Cristoiu: Da. Interpretarea istoriei supusă cauzalității și greutății e că, indiferent că dă sau nu amnistia, el este totuși deja un om mort din punct de vedere politic, pentru că a reușit să preia tot ce-i negativ la PSD. Greșeală fatală. Sigur că asta , dar în același timp, neavând supape de siguranță, el a ajuns în situația lui Ceaușescu, care-l avea pe Dăscălescu. Dacă Ceaușescu ar fi avut un premier calumea, toate problemele mate în decembrie, demitea premierul. Adică dacă premierul era urât sau împărțea cu premierul ura, demitea premierul și se salva. Cum au făcut în Iordania, când regele s-a salvat în urma creșterii prețurilor demițând premierul. Pe cine să demită Dragnea, ca să poată să scape el? Ba din contră, el continuă această imagine că ”el e jupânul cu adevărat”. Dacă ar fi un geniu politic, ar fi suficient de viclean să spună: ”Nu, n-am nicio putere, Viorica Dăncilă – întrebați-o pe ea”. El nu are această capacitate pe care a avut-o Stalin, de a conduce din umbră. Adică de a simți puterea nevăzută. Sunt oameni (și au fost și femei) în istoria lumii care au rămas în umbră, fără să se știe că ei sunt conducătorii. Se retrăgeau în apartament și ziceau: ”Eu conduc țara”. Dragnea e din ăsta, mai feudal – e de la noi din Moldova – și vrea neapărat să se vadă. Ați observat?

Anca Mireanu: E apetența pentru imaginea publică, pentru imaginea proprie, pentru putere.

Ion CristoiuNu, pentru puterea văzută, de păun. Trebuie neapărat să se vadă. Ori marele om puternic nu simte nevoia exteriorizării. Nunta – gândiți-vă la acea poveste incredibilă, de evul mediu, din lumea modernă, în care ar fi vrut să vină cei din PSD. Totuși, era vorba de un eveniment privat, unde pot să vină membrii familiei, prietenii și din PSD câțiva inși.

Anca Mireanu: Discutăm de niște relații tipice pentru feudalism.

Ion Cristoiu: Gândiți-vă că a devenit un eveniment tocmai faptul că Gabi Firea nu s-a dus. Stați un pic, că era o nuntă, nu era obligatoriu să vină. El este de fapt un frustrat. Puterea poate fi exerictată în mai multe feluri: este puterea, indiferent că e publică sau ocultă, de a rezolva ceva. Carada nu era nimic, și totuși conducea. În cazul lui, ca și al lui Iohannis, nu e vorba de puterea folosită pentru ceva: Putin, de exemplu, folosește puterea pentru ceva – are el un plan, un proiect cu Rusia; n-o folosește pe ideea că are elicopter care merge. Viktor Orban, Erdogan, la fel.

Anca Mireanu: Pentru că toți oamenii ăștia, buni sau răi, au o viziune.

Ion CristoiuMarea problemă a lui Dragnea e că n-are niciun proiect. Dacă stai de vorbă cu Liviu Dragnea și-l întrebi: ”Dumneata ce vrei de la țară?”… Ceaușescu avea un proiect, să ”modernizăm România” – de aici au venit și marile probleme, că nu poți să modernizezi o țară în câțiva ani, luând-o de chică și aruncând-o din Evul Mediu în secolul XX. În plus, avea ca proiect de țară să fim independenți față de Moscova, față de ruși. Era un proiect! Rău, bun, el exista. Mareșalul Antonescu – avea un proiect, Corneliu Zelea Codreanu – avea un proiect. Ele pot fi proiecte catastrofale, dar erau, și atunci toată puterea era pusă în slujba realizării acelui proiect. La Dragnea care e? Puterea pusă în slujba lui și el nefăcând nimic.

Anca Mireanu: De-asta va fi mult mai simplu dacă se întâmplă ceea ce spuneți și cred că sunteți din nou exact pe subiect, pe scenariu, și această amnistie să deschidă din nou porțile pentru greii PSD care acum sunt trași pe linie moartă, pentru că oamenii ăștia știu măcar să mimeze proiectul.

Ion Cristoiu: Unii au, Năstase cred că are.

Anca Mireanu: Și este și la vârsta și experiența, prin cele trecute, încât să poată să aibă un discurs închegat, ca un discurs de țară. De aici cred că sfârșitul lui Dragnea va fi mult mai previzibil.

Ion Cristoiu: Sfârșitul lui Dragnea ar trebui să fie logic deoarece fiecare zi care trece, el fiind în fruntea PSD-ului și în fruntea coaliției de guvernare, este cumplită pentru România. Repet, alegerile din 2016 au adus o chestiune unică în istoria post decembristă, dar chiar și în realitățile europene: o majoritate tare, cum spueau clasicii, cum spuneau Brătienii, cum nu a avut niciodată o țară. O mare problemă în lumea de astăzi, dar și în istoria postdecembristă a fost slăbiciunea coaliției de guvernare. Adică nu majorități care se desfac repede. Și atunci absența unei majorități tari, dar conduse de un om cu viziune a făcut ca noi să nu putem să facem mari proiecte, să reformăm Constituția, Constituția trebuie revizuită, este o constituție din ‘90 și supusă vremurilor de atunci, schizofrenică. Cea din 2003 a fost și ea, dar a depins foarte mult de Uniunea Europeană. Dar au trecut doi ani și s-a terminat. Deci tot acest uriaș avantaj pe care l-a avut majoritatea parlamentară de a muta România la Polul Nord. Cu o asemenea majoritate dacă știi ce vrei, nu doar că faci, reformezi. Și sunt foare multe lucruri care trebuiesc reformate din temelii în materie de stat roman, neputând din cauza majorității minoritare, dacă putem spune așa. Adică dependența în Parlament de tot feluri de grupuri… Asta a fost numai și numai din cauza lui Dragnea. Schimbi două guverne, păi…

Anca Mireanu: Pentru că, din nou, totul s-a subsumat dorinței de putere personală. Guvernele au fost schimbate, pentru că aparent el a pierdut controlul a ceea ce se întâmpla acolo. Pentru că măsurile importante, exact cum spuneați, de reformă profundă nu au fost date pentru că ei știau să joace doar pe această ecuație, ei nu vor să reformeze ceva ca sa facă un joc nou. Ei știu să joace pe status-quo-ul actual. Și atunci au crezut că pot mai bine să păstreze ceea ce se întâmplă acum în felul acesta, decât să genereze o nouă ecuație care le-ar aduce neprevăzutul.

Ion Cristoiu: Păi nu, în momentul în care puterea pe care o deții o subordonezi unui proiect, nu e un cuvânt mare, în acel moment și riști să pleci de la guvernare. Dacă vedem primul moment de lașitate, adică de oportunism al acestei majorități a fost în decembrie 2016. În momentul în care ești după alegeri, suflul e uriaș, capitalul, și vine președintele și îți respinge o popunere în acel moment îți asumi riscul de a pleca de la putere. În momentul în care ai făcut concesia asta s-a terminat. Dar, foarte important: noi nu ne dăm seama ce crimă față de interesul națoinal o constituie schimbarea celor două guverne pentru că, sigur, ni s-a părut ușor: nu-I nimic, a plecat guvernul Grindeanu, a venit guvernul Tudosie dar gândiți-vă, știți foarte bine că în momentul în care pleacă un guvern fără criză politică, fără să fie o nebunie în Parlament, fără să fie obligat, și vine un alt guvern iar se ia totul de la zero. Deci aceste schimbări de guvern nu au fost numai în sensul schimbării unor persoane. Aceste schimbări de guvern au fragmentat orice continuitate. A venit Grindeanu. Ia imaginati-vă dacă era Grindeanu acum. Deja era consolidat guvernul, deja erau numiți funcționari publici. El se plânge de funcționarii din guvern din această birocrație care bicotează PSD-ul, păi dar ea a rămas pentru că miniștrii s-au schimbat. Cum să schimbe, nu știu, cel de la Educație Națională când s-au schimbat doi și ăsta al treilea este tot pe ducă, în sensul ăsta…

Anca Mireanu: Și nu știi pe cine calci…

Ion Cristoiu: Da, pai e foarte important. Imaginați-vă cum arăta România, chiar puterea PSD, dacă era Grindeanu. Se consolida, miniștrii începeau să învețe, puneau mâna pe manete. Nu au apucat ăia să vadă pe unde sunt manetele, că erau și ageamii, și numai bine au plecat. Dar au venit ăia ai lui Tudosie, nu au apucat să vadă pe unde sunt, între timp structurile au rămas. Birocrații au rămas, da. Adică până la urmă, cum spun și funcționarii occidentali din ministere, „de fapt noi suntem șefii”. Bine, cu atât mai mult la noi. Deci aici a fost adevărata crimă a lui. Nu pentru PSD, pentru țară. S-a terminat, în doi ani s-a dus. Adică suflul ăla electoral care îți dă posibilitatea să faci și împotriva opiniei publice…

Anca Mireanu: Zestrea pozitivă, de fapt…

Ion Cristoiu: …da. Pentru că zestrea pozitivă, bună observație, ea s-a risipit pe prostii. În paranteză fie spus, când a câștigat Emil Constantinescu și în decembrie 1996 el avea consilier pe Zoe Petre și a angajat la Cotroceni pe fiul lui Zoe Petre, care era un nătărău. Pe Dan Petre, da. Reacția presei care l-a sprijinit a fost „ce l-a apucat?” pentru că totuși era o măsură care eradeja folosită de PSD. Și răspunsul lui a fost tipic pentru politicianul roman: „Am suficientă zestre electorală s-o risipesc”. Nu. Pentru că această zestre electorală o folosești pentru momente grele, nu o risipești.

Anca Mireanu: Ori asta a făcut Drgnea…

Ion Cristoiu: Da. A risipit pe tot felul de prostioare. O primă mare risipire a fost în ianuarie, cu ordonanța (Ordonața 13, n.r.) . Ori o dai și zici că indifferent ce-o fi, ori nu o mai ai.

Arată comentariile (0)

Comentarii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole asemănătoare

Interviu

Atacurile informatice ale Rusiei și motivele din spatele acestora, explicate de expertul UE Stanislav Secrieru

În urmă cu câteva zile, Cehia a făcut public, prin raportul anual al serviciului ceh de contrainformații că Rusia a atacat informatic la începutul anului 2017. Ținta ar fi fost,...

Adăugat pe de Alexandra Minea
Interviu

Epopeea fake news-urilor lui Tăriceanu: Duminică și Pieleanu, primele comentarii

Subiectul ”fierbinte” al presei românești a fost în acest weekend presupusele negocieri dintre președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta și Vasile Blaga pentru...

Adăugat pe de Denisa Andreea Radu