Trupul lui Khashoggi n-ar fi fost găsit întrucât acesta ar fi fost ars

Jamal Khashoggi a dispărut în interiorul consulatului Arabiei Saudite pe 2 octombrie 2018 – patru luni mai târziu, trupul acestuia nu a fost găsit.

Mai multe ipoteze pe această temă au fost lansate atât de către autorități, cât și de opinia publică. La un moment dat, se credea că după ce columnistul de la The Washington Post și-a dat ultima suflare, corpul său a fost dezmbembrat și scos din consulat. Acum însă, autoritățile din Turcia consideră că lucrurile ar fi stat puțin diferit, conform Reuters.

Agenția de presă de stat Andalou a citat surse din poliție care susțin că sediul Consulatului Arabiei Saudite este dotat cu două puțuri și un cuptor. Evidențele ADN ar fi putut fi distruse în cuptor, întrucât capacitatea acestuia atinge 1000 de grade Celsius.

Concluzia a fost trasă în urma unei anchete mai largi, realizată de poliția din Turcia.

Cu toate astea, deși au percheziționat interiorul consulatului, locuința consulului și alte câteva locații, nu s-a putut găsi nici măcar un indiciu asupra locului unde se află rămășițele jurnalistului.

Totodată, publicația amintită notează că logodnica lui Khashoggi probabil că ar fi fost și ea victimă, dacă îl însoțea în consulat. În schimb, aceasta a rămas pe stradă, vis-a-vis de clădire, lucru care probabil că i-a salvat viața.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *