Meniu

Articole asemănătoare

Înapoi la Ultimele Articole

Ultimul asalt: demitizarea informației. România – piața de testare a metodelor de dezinformare EXCLUSIV


Anca Mireanu
Ultimul asalt: demitizarea informației....

În 1997, când a apărut cartea lui Lucian Boia, ”Istorie și mit in conștiința românească”, m-am aflat printre studenții care s-au grăbit să clameze fără dubiu că lucrarea este cel mai puternic adevăr de după 1989. Mesajul se potrivea perfect pentru ritmul vremurilor de atunci, când tentația supremă era să dărâmi, să contești, să ceri ca totul să fie arat, cu prea puțină preocupare pentru ce urma să fie însămânțat. Mult timp după, am vorbit despre cartea istoricului Boia ca despre un reper în orice demers de proiectare a viitorului politic și social.

Recitită acum – mai ales că lucrarea a fost reeditată de aproximativ 7 ori până în prezent – nu poți să nu observi privind retrospectiv că a fost printre primele și cele mai de succes demersuri care au reușit să pună sub semnul întrebării, într-o formulă extrem de documentată, argumentată și trendy social, două axiome care nici nu puteau fi aduse în discuție până de curând: existența ideii de stat național în conștiința timpurie a românilor și, mai presus de orice, demitizarea ideii de vis național, de ideal comun, ca sentiment care ne-a însoțit în istorie.

Dacă atunci subiectele în cauză erau doar teme la modă în dezbaterile studențești, acum, contestarea ideii de ideal național comun a devenit cea mai vehiculată axiomă în societatea românească, în cele mai diverse forme. Evenimentele istoriei recente au făcut ca demitizarea să fie una dintre metodele la îndemână pentru oricine care urmărea un scop politic.

Apăsați de mitul tătucului (întrupat în Ceaușescu și, mai apoi, Iliescu), am fost extrem de predispuși la îmbățișarea metodei adverse. Oricine a construit, oricine ”scote capul” sfârșește, mai devreme sau mai târziu prin a fi decapitat, măcelărit, aruncat de pe soclu. Nu construim modele, nu ne interesează să ne facem idoli, nu ne interesează să avem vreun mentor. Adevărul suprem, cel care ne spune că ”sigur a făcut și ăsta ceva” ne face să aruncăm la coș orice posibil model, fără măcar a cerceta.

După ce ne-a venit ușor să demitizăm oamenii, am trecut la instituții. Parlamentarii dorm și nu sunt buni de nimic, Guvernul fură, Justiția e strămbă, Biserica e depășită, etc. Confundând (intenționat sau nu) statul autoritar cu statul puternic, pare că cineva testează balamalele acestuia, zgâlțâind din răsputeri toți pilonii fundamentali. Așa constatăm că se dărâmă și se contestă instituții fundamentale, se organizează referendumuri pe care nimeni nu le-a cerut și se promovează frenetic ideea fragilității sociale.

În vremuri de criză, ar trebui să parăm toate aceste lovituri în structura noastră esențială prin apelul la informație. Și aici, ajungem la ultima și cea mai puternică demitizare: cea a informației. Dacă primele două au vizat spațiul public, au încercat cu succes sau nu dărâmarea unor actori politici și a unor instituții publice, au compromis demersuri de impact social, demitizarea informației are drept țintă directă nu vreo structură sau vreo instituție, ci pe fiecare participant la viața cetății în parte. Introducerea în limbajul comun a termenului de fake news, banalizarea acestuia și, mai ales, a fenomenului dezinformării a transformat doar aparent fiecare cititor într-un expert în depistarea știrilor false. Nimic mai periculos.

Și asta pentru că fenomenul dezinformării este o stradă cu dublu sens: pe de o parte circulă informațiile false, în încercarea de a schimba și de a răsuci percepții și opinii, iar pe de altă parte, ca revers, se construiește încet și sigur un fenomen mai puțin studiat: rezistența la informație.

Bombardat în fiecare zi cu o multitudine de știri, prins într-un vârtej social în care partizanatul furibund este la fel de consistent ca apatia socială, individul își construiește propriile adevăruri, fiind extrem de puțin predispus la penetrarea informației, alta decât cea pe care el o consumă deja. În felul acesta, informația corectă, dezvăluirea sau investigația de presă este banată către grupuri care sunt ori prea înrolate politic ori prea dezinteresate de ceea ce se întâmplă în jur. La fenomen a contribuit din plin compromiterea prin înrolare partizană a celor mai importante canale de presă. Transformarea jurnalistului în justițiar, de cele mai multe ori cu pretenții directe în procesul de luare a deciziei de către politic, dar și blazarea opiniei publice au dus iremediabil la demitizarea informației, la compromiterea adevărului pe care ar putea să-l conțină. Așa se face că, chiar dacă un demers jurnalistic este extrem de bine documentat, el va întâmpina dificultăți în atingerea publicului în funcție de canalul de pe care este transmis: informația va fi contestată virulent de către adversarii unei instituții de presă și compromisă iremediabil de presupuse intenții ascunse sau ghidonări din umbră ale subiectului.

În epoca post 89, votantul avea în casă toată presa scrisă (și era multă!) în format tipărit. La masa de duminică se certau feseniștii cu țărăniștii din familie, invocând informații și anchete complexe de presă. Acum ne luptăm în adevăruri care au în spate cel mult titlurile vehiculate de Facebook sau etichetele stabilite de alții.

Relevant este un experiment făcut de Mediastandard.ro care s-a bazat pe promovarea unui articol cu un titlu partizan, un abstract în aceeași tonalitate, dar un conținut care spunea explicit că acesta este un experiment, cititorul care a ajuns să citească articolul fiind îndemnat să NU dea share și să NU facă vreun comentariu. Articolul avea la momentul redactării acestui material peste 119 like-uri, 45 de comentarii și 16 distribuiri! Cititorii au făcut comentarii politice partizane fără să fi citit conținutul materialului, ci doar titlul și, cel mult, prima propoziție. Iar asta ne spune că pe lângă cei care citesc superficial informația venită pe rețelele de socializare, este și un public numeros care este insensibil la argumentația și construcția unei informații, preferând să promoveze etichete deja asumate.

Există astfel o față ascunsă a războiului informațional, a vicierii opiniilor și a lansării unor axiome false: rezistența la informația curată, fie ea și bine fundamentată. Presa a căzut în capcana partizanatului, încălcând linia preferințelor ideologice care sunt firești pentru buna sa funcționare și devenind jucătoare și unealtă pentru oameni politici, instituții și/sau grupări infracționale. În felul acesta s-a instaurat scepticismul cititorului și refuzul de a primi informația de presă cu bună credință și dispus la construcții logice și raționale ce derivă din asta.

Un director de multinațională, responsabil pe dezvoltarea și promovarea produselor în Europa Centrala și de Sud Est, îmi povestea cum România este eșantionul perfect pentru testarea celor mai noi inovații din domeniu. Suntem o țară ce mixează fericit caracteristicile zonei pe care o avea în păstorire: are apetența pentru stilul de viață vestic, atașamentul la aceleași valori, dar și moralități specifice și obiceiuri de viață date de ortodoxismul specific unei largi părți a zonei. Suntem relevanți statistic pentru Europa Centrală și de Sud Est, dar o piață suficient de mică, fapt care face ca orice testare să fie ieftină. Fără să forțăm foarte mult paralelismul, se poate constata că România este o piață de testare relevantă și pentru metode de comunicare inovatoare în războiul informațional care se duce dinspre Est. Dacă metodele dau roade aici, vor avea cel mai probabil succes în spațiul mai larg al zonei.

Practic, războiul informațional a produs primele efecte: introducerea unor mecanisme suveică în rostogolirea informației propice pentru amplificarea unui fake news, dar și inflexbilizarea opiniei în fața senzaționalului sau a argumentului rațional. Tocmai de aceea ar trebui să fim conștienți că suntem la momentul în care riscăm să facem țăndări și ultima resursă ce ne poate ține conectați la un demers rațional de evaluare a jucătorilor politici și a fenomenelor sociale: apelul la informație, la demersul jurnalistic curat. Iar dacă am pierdut această conexare, am tăiat practic resursa de oxigen prin care putem reconstrui orice fel de ideal național comun.

Arată comentariile (0)

Comentarii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole asemănătoare

Opinii

Alte personaje, aceleași obiceiuri-Festivalul Simfonia Lalelelor

Am deschis televizorul şi m-am minunat. Alte personaje, același circ învechit și ciuruit de vreme dar șters de praf și gata de pus în scenă. O parte a elitei politicii românești...

Adăugat pe de Beatris Ionita
Analize

Detectorul AI menit să determine știrile false clasează ca ”fake news” orice site românesc EXCLUSIV

Amploarea pe care fenomenul fake news a luat-o a determinat oameni din mai multe industrii să încerce stoparea manipulărilor media prin diferite instrumente. Unul dintre acestea...

Adăugat pe de Alexandra Minea