Vot în favoarea Proiectului de Directivă privind Drepturile de Autor. Ce spun europarlamentarii români? EXCLUSIV

Parlamentul European a supus astăz la vot și a aprobat versiunea amendată a proiectului de directivă privind drepturile de autor (Vezi articolul original la https://www.mediastandard.ro/directiva-drepturilor-de-autor-documentul-care-ar-putea-schimba-fata-internetului/).

Directiva propusă inițial de Comisia Europeană pe 14 septembrie 2016 are ca obiectiv principal modernizarea sistemului drepturilor de autor în epoca revoluției digitale. Textul propus inițial a fost respins în vara acestui an de Parlamentul European, ceea ce a provocat divergențe în rândul eurodeputaților, chiar și în interiorul grupurilor politice. Acum, textul amendat de Axell Voss, raportului PPE (Partidul Popular European) a fost aprobat.

Cei mai afectați de votul din această zi ar putea fi marile companii precum Google sau Facebook. De altfel, aceasta era teama principală exprimată de oponenții directivei, alături de temerea că noile reguli vor determina platformele digitale să introducă filtre foarte severe, pentru a preveni încărcarea de materiale purtătoare de drepturi de autor. Tim Berners-Lee, un pionieri ai internetului și inventatorul World Wide Web s-a opus încă de la început directivei.

Pe de altă parte, artişti şi agenţii de presă susțineau directiva pentru că giganții tehnologici profitau, potrivit acestora, din punct de vedere financiar de pe urma creatorilor de conținut, în timp ce aceștia pierd sau nu câștigă suficient de pe urma materialelor distribuite prin aceste platforme. Disputa a fost astfel tranșată prin votul de astăzi din Parlamentul European.

Redacția Mediastandard.ro a contactat câțiva europarlamentari români pentru un punct de vedere în legătură votul de astăzi. Trebuie spus că la votul din iulie, când Parlamentul European a oprit temporar votul pentru proiectul de Directivă, europarlamentarii români au votat împotriva curentului care s-a dovedit majoritar în final: doar 15% dintre ei au votat „nu”, iar aproape 80% au votat în sprijinul mandatului de negociere al comisiei responsabile JURI.

Cristian Bușoi, europarlamentar: „În Parlamentul European s-a adoptat astăzi Proiectul de Directivă privind Drepturile de Autor pe Piața Unică Digitală. Până la un vot final, acest proiect trebuie discutat și cu Comisia Europeană, dar și cu țările membre. După votul final, Directiva va trebui aplicată de statele membre UE. În opinia mea, diversitatea culturală din Europa poate fi protejată numai printr-un nivel ridicat de protecție a drepturilor de autor. Doar așa se pot încuraja investițiile în sectorul creativ și se poate oferi creatorilor de conținut o compensație echitabilă pentru munca lor. 

Legislația privind drepturile de autor nu a mai fost revizuită de la începutul anilor 2000. Ceea ce experimentăm astăzi este că mai multe lucrări protejate prin drepturi de autor sunt disponibile fără consimțământul proprietarului lor.

Protecția dreptului fiecăruia la proprietatea intelectuală și încurajarea accesului mai larg la conținut sunt fundamentale utilizării economice a internetului. Nu poate fi acceptat ca platformele importante să publice lucrări de pe urma cărora să aibe beneficii financiare, fără să îi plătească pe titularii drepturilor”.

Ziarul de Iasi

Cătălin Ivan, europarlamentar: „Cred că este un pas important în direcția bună. Nu rezolvă toate problemele, dar deschide larg ușa pentru îmbunătățiri ulterioare. Cred că a fost o victorie astăzi împotriva giganților IT”.

Stirile ProTV

Renate Weber, europarlamentar: „Directiva își propune să protejeze dreptul de autor al creatorilor dar atunci când creațiile lor ajung în online. Ideea trebuia să fie aceea de a-i apăra în relația cu marile platforme care câștigă enorm și nu plătesc creatorii. În același timp, firesc este să fie protejate platformele mici care există sau care vor exista și, mai ales, să nu se impună filtre care să afecteze libertatea de exprimare pe internet. Personal, am susținut opinia mai radicală în legătură cu libertatea de exprimare, dar a câștigat versiunea raportorului”.

DCNews