Misterul dispariției unui jurnalist din Arabia Saudită
Subiectul dispariției misterioase a jurnalistului originar din Arabia Saudită Jamal Khashoggi a împânzit rapid tot internetul, prin materialele furnizate de mai multe publicații de renume.
Omul de presă a început să colaboreze cu Washington Post în urmă cu aproximativ un an, cu scopul clar de a oferi lumii occidentale o privire de ansamblu la situația Arabiei Saudite de la preluare puterii de către Mohammed bin Salman. Abuzurile, intimidările și frica împământenită în sufletele cetățenilor Arabiei Saudite sunt câteva dintre subiectele pe care Khanshoggi le-a abordat pentru WP.
În septembrie 2017, din cauza sistemului precar din țara sa, omul de presă a părăsit Arabia Saudită, stabilindu-se în Detroit, Statele Unite ale Americii. Din cauză că l-a criticat pe Donald Trump, lui Jamal Khashoggi i s-a interzis întoarcerea în țara natală.
Într-o zi de marți, pentru a obține un act necesar să se căsătorească, jurnalistul a intrat în consulatul Arabiei Saudite din Turcia. La numai o zi de la dispariție, pe 3 octombrie, diplomații au afirmat că Khashoggi a părăsit consulatul, în timp ce autoritățile din Turcia susțin că acesta încă se află în interiorul clădirii.
Familia, prietenii și colegii lui Jamal Khashoggi au lansat un apel la adresa autorităților și distribuie mai departe povestea jurnalistului, victimă a unui sistem opresiv.
Puteți citi mai multe pe Washington Post și Al Jazeera

Articole asemănătoare
Publicația Charlie Hebdo, amenințată de Garda Revoluţionară din Iran: „Nu vă jucaţi cu musulmanii”
Meta lansează un magazin de haine digitale pentru avatarele de pe platformele sale
Contul de YouTube al televiziunii Sky News Australia, blocat din cauza dezinformării
Regreți o postare de pe Twitter și vrei să o ștergi imediat? Scoate banul și vei putea!
Lucian Bode și-a cerut scuze pentru că mai multe jurnaliste au fost agresate la Congresul PNL